Rromii olteniteni s-au distrat in avans
Scris de Pîrnac Răzvan pe 7 Aprilie 2008
Articol din Eveniment
Ziua romilor a fost sarbatorita ieri intr-un cadru festiv in Sala Mare a Primariei Oltenita, cu incepere de la ora 10:30. Proiectul in cadrul caruia s-a desfasurat spectacolul de ieri se intituleaza “Prieten bun” si este initiat de Clubul Elevilor, in parteneriat cu Scoala nr. 2 din localitatea Ulmeni. Potrivit profesoarei de limba franceza-romani Violeta Ibis, actiunea a promovat multiculturalitatea. Mirela Constantin, director in cadrul Clubului elevului, ne-a facut o prezentare a acestei zile a romilor, care de fapt se serbeaza in data de 8 aprilie. “In anul 2002, in Romania existau 540.000 de romi, in 2003, procentul etniei rome era de 2,5%, iar in prezent sunt peste 8 milioane de romi in tara. Ziua romilor a fost recunoscuta in anul 2006 printr-o lege promulgata de presedintele Romaniei”, declara Mirela Constantin.
“Tarile din vestul Europei sarbatoresc aceasta zi inca din 1971″, a declarat Mirela Constatin. “La primul congres de la Londra s-a stabilit imnul national al romilor, steagul international al acestora format din culorile verde, albastru si rosu ce simbolizeaza pamantul, libertatea si sangele. Tot la acest congres s-a stabilit si dialectul international al limbii romani. In prezent cea mai puternica organizatie a romilor este Forumul European al Romilor si Nomazilor, care reuneste toate tarile Uniunii Europene”, a mai afirmat Mirela Constantin.
Spectacolul desfasurat ieri se afla la a doua editie. Asemenea altor evenimente culturale din municipiu, el a devenit deja o traditie si este sustinut incepand din 2007 de Primaria Oltenita, prin primarul Costinel Milescu. “Etnia roma este o minoritate a tarii. Intre romani si romi trebuie sa existe o buna colaborare, iar asta nu se poate realiza decat prin a trata ambele rase umane identic. Sunt romi care ajung personalitati cu timpul, sunt profesori, medici, ingineri, avocati de etnie roma. Cei mai buni lautari si cantareti sunt romi. Madalin Voicu, deputat si artist, are importante realizari, in special pe plan muzical. Se trage dintr-un mare violonist. Asa ca sa le dam si lor un loc in societate, iar respectul sa fie reciproc intre romani si etnia minoritara”, a afirmat Milescu. La manifestarea dedicata romilor au sustinut momente artistice de poezie, cantece si dansuri elevi ai scolilor din localitatile Soldanu, Galbinasi, Budesti, Ulmeni, elevi de la Clubul elevilor din Oltenita si de la Scoala Generala nr. 4, precum si cativa elevi de liceu. In Oltenita, Ziua romilor s-a dorit a fi serbata duminica, astfel ca evenimentul dedicat acestei etnii a fost devansat cu doua zile.










Comentarii
Lasa un comentariu
si daca doresti sa-ti afisezi imaginea intra pe Gravatar!