Ziua Oltenitei
Scris de Pîrnac Răzvan pe 18 Aprilie 2008
Articol din Anunturi, Eveniment
Ziua Municipiului Oltenita se va aniversa pe 20 aprilie, duminica aceasta fiind incarcata cu actiuni si manifestari artistice, dar si sportive. Festivitatea de deschidere va avea loc incepand cu ora 9:00. De la ora 9:15 pana spre ora 17:00, in mai multe zone ale municipiului se vor derula activitati sportive. Astfel, pe cele doua benzi ale Bd. Tineretului, intre orele 9:05 si 10:30, atat prescolarii, cat si elevii de scoala generala si liceu se vor intrece la cros, la concurs de role, biciclete, vor alerga in saci si isi vor arata competentele la alergare viteza. Toti participantii vor fi premiati. In cadrul Grupului Scolar “Nicolae Balcescu” se vor desfasura incepand cu ora 10:00 meciuri de sah si bridge intre elevi ai claselor de liceu, categoria seniori.
In Parcul Central Oltenita, de la ora 9:00 pana la 11:30, mici si mari vor participa la concursuri de orientare sportiva, carturi, desene pe asfalt, fotbal, badminton. Festivitatea de premiere este propusa pentru ora 18:00, cand se declara si inchiderea competitiei sportive. Paralel cu aceste activitati, de la ora 11:00 pana la 12:30, sub egida Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO, in sala de festivitati a Primariei Oltenita vor fi prezentate trei spectacole de teatru ce il vor comemora pe Eugen Ionescu, scriitor, dramaturg, eseist, protagonist al teatrului absurdului si mai tarziu, membru al Academiei Franceze.
La ora 13:00, la Liceul “Neagoe Basarab” va fi dezvelita o placuta ce il reprezinta pe Eugen Ionescu, care a fost profesor pentru o scurta perioada de timp la acest liceu in anul 1937. Pe scena amenajata in fata Primariei Oltenita, copii si adolescenti din Oltenita vor prezenta un spectacol de divertisment. Premiile acordate elevilor provin din fonduri de finantare nerambursabila si din partea Primariei Oltenita. La meciurile de fotbal, arbitrajul va fi facut de profesori, antrenori si instructori sportivi de specialitate. Mari artisti ai scenei populare si de muzica usoara romaneasca vor evolua pe estrada improvizata, de la ora 16:00, cand startul distractiei va fi dat de Maria Buza, Gheorghe Turda si Maria Carneci. Spectacolul popular va dura pana spre ora 19:30, iar dupa o pauza de aproximativ o ora, muzica romaneasca pop, rock si dance va fi cea care va incanta oltenitenii. Miezul noptii va fi incoronat cu un minunat foc de artificii.
Ziua Municipiului Oltenita se afla anul acesta la a treia sa editie, orasul implinind o varsta rotunda de la atestarea documentara - 155 de ani. Manifestarile vor fi organizate de catre Primaria Oltenita, care va fi ajutata de cativa sponsori locali.










Comentarii
Lasa un comentariu
si daca doresti sa-ti afisezi imaginea intra pe Gravatar!