Dan Proveanu a murit
Septembrie 28, 2008 by Pîrnac Răzvan
Articol din Anunturi, Noutăţi
Un nou accident tulbura Oltenita. Un foarte cunoscut tanar oltenitean a murit in dimineata aceasta. El se numeste Dan Proveanu, si trebuia sa implineasca 19 ani in curand. Mai multe detalii pe www.olteniteanul.ro
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace si sincere condoleante familiei si celor apropiati.
“Dan Proveanu este si va ramane in inimile tuturor ca un tanar plin de viata care pur si simplu dadea culoare vietii noastre.”
Sabotaj al gunoierilor la adresa administraţiei publice locale olteniţene
Septembrie 17, 2008 by Pîrnac Răzvan
Articol din Administratie, Noutăţi
Dacă în Olteniţa, gunoiul nu s-a ridicat o bună perioadă de timp, acest lucru a fost cauzat de o mică revoltă locală. Mulţi dintre locuitorii oraşului nostru au găsit soluţia în zilele cand nu s-a ridicat gunoiul: resturile din curţi reprezentând frunze şi ierburi uscate sau alt fel de gunoi menajer, au fost arse în diverşi recipienţi din metal. La întrebările de ce poluează atmosfera şi de ce au ales această variantă, toţi cei în cauză surprinşi în faţa butoaielor fumigene, au motivat cu faptul că cei de la Ecosal nu-şi fac treaba. Graficul nu a mai fost respectat pe nici una dintre străzi de salariaţii Ecosal. În general oamenii preferă să învinuiască pentru orice problemă apărută, pe primar sau viceprimar. Că sunt de vină sau nu, omul caută mereu în altul un vinovat. Dar mai sunt si vinovati fără vină., vorba cântecului. Astfel, am ajuns nu numai la edilii olteniţeni, dar şi la Ecosal. O parte dintre angajaţii serviciului public de salubrizare, ne-au răspuns sec “S-au stricat toate maşinile în afară de una şi ne descurcăm foarte greu cu ridicarea gunoiului. Nu ştiu ce o să facem”. Directorul Ecosal, Marian Liviu Zavalaş se află în concediu medical. Cel în măsură să ne răspundă a fost şeful biroului de personal Adrian Măcău. Interviul pe care acesta ni l-a acordat a venit, dar după ce am aflat de ce oraşul a fost aproape îngropat zile întregi într-o mare de gunoi. Se pare că totul a avut coloratură şi iz politic. Liderul muncitorilor necalificaţi a pornit întreaga echipă de la sectorul de ridicat gunoi, împotriva autorităţilor publice locale. De ce? Pentru că actuala conducere administrativă a oraşului a fost cea care a câştigat alegerile locale din vară, ceea ce nu a fost pe placul liderului grupului de “separatişti” rebeli. Liderul gunoierilor a fost unul dintre cei care a declanşat multe valuri, atât în campania premergătoare alegerilor, cât şi în timpul campaniei, şi după cum se vede şi acum. Toate au culminat cu acţiunea muncitorilor împotriva serviciilor Ecosal, prin lipsă nemotivată de la serviciu şi concedii medicale nejustificate. Astfel, din nouă muncitori câţi erau la lucru, mai rămăseseră doar doi. Tot gunoiul din oraş a fost strâns zilele trecute de o maşină pusă la dispoziţie de primăria olteniţeană. În acelaşi timp, Ecosal a pornit o acţiune de anchetă printre cei care au plecat în grup în concedii medicale. “În acest moment, a fost suspendat contractul de muncă unui număr de trei muncitori, din cauza absenţelor nemotivate cumulate, potrivit prevederilor contractului colectiv de muncă. Acum mai sunt patru angajaţi în concediu medical. O comisie formată din patru persoane se află pe teren, unde se face o analiză a situaţiei reale, o anchetă. În urma acestei anchete comisia va întocmi un proces verbal, şi în funcţie de cum va fi întocmit procesul verbal vom face încadrarea prevăzută de Lg. 53 şi Codul Muncii. Mai departe vom urma prevederile din Codul Muncii, cu desfacerea contractului de muncă pentru cei care au obţinut ilegal concedii medicale. Pentru acoperirea posturilor libere de muncitori necalificaţi, vom organiza concurs în ziua de 30 septembrie. Condiţiile sunt extrem de favorabile pentru cei care vor fi angajaţi pe posturile vacante. Vom face o selecţie mai riguroasă a personalului”, declară pentru Olteniţeanul Adrian Măcău de la biroul personal-administrativ al Ecosal. Viceprimarul municipiului Olteniţa Florian Cercel a declarat că atât la Termourban cât şi la Ecosal se efectuează anchete: pentru clarificarea situaţiei personalului la Ecosal, pentru recuperarea creanţelor la Termoruban şi încheierea contractelor de prestări servicii cu cei care nu au astfel de documente legale în regulă cu Ecosal. “La gunoi din 24.000 de locuitori au contracte doar 15.000 şi plătesc doar 10.000. Nu se poate aşa ceva. În ce ţară din lume s-a văzut asta? O să ducem la bun sfârşit şi proiectul de colectare selectivă a deşeurilor şi vom începe să investim în utilaje. Trebuie întâi să umblăm la mentalitatea cetăţeanului”, declară viceprimarul Florian Cercel. În acest moment gunoiul menajer este în totalitate ridicat pe întreaga rază a municipiului Olteniţa. Mai sunt zone în Olteniţa, unde cetăţenii se debarasează de gunoiul din curţi ilegal, dar pentru aceste practici municipalitatea olteniţeană va interveni. Cei care condamnă indisciplina şi doresc un mediu civilizat în oraş, vor fi martori ai unor măsuri, ce se vor lua cu ajutorul noii echipe de poliţişti comunitari din cadrul Primăriei Olteniţa.
Sursa: Laura Suzeanu & Olteniteanul
Locuri de munca
Septembrie 11, 2008 by Pîrnac Răzvan
Articol din Diverse, Noutăţi


![]()
Numarul 1 in SUA, CareerBuilder se lanseaza si in Romania.
CareerBuilder.com.ro este prin excelenta site de recrutare online, oferind solutii unice atat pentru candidati cat si pentru angajatori. Acum va ofera oportunitatea de a va gasi un loc de munca din fata calculatorului dumneavoastra.
Oltenita cu semafoare
Septembrie 10, 2008 by Pîrnac Răzvan
Articol din Eveniment, Noutăţi
Semafoarele instalate acum o luna in orasul nostru au fost puse in functiune astazi. Deocamdata doar cele din intersectia de la primarie, cele de la capatul celalalt al bulevardului Tineretului, urmand a fi puse in functiune in 2 saptamani. Deocamdata atat soferii cat si pietonii sunt surprinsi de luminile semafoarelor si mai gresesc, dar sa speram ca in scurt timp lucrurile vor intra in normal.

Autorităţile olteniţene fac ordine pe străzi
Septembrie 5, 2008 by Pîrnac Răzvan
Articol din Administratie, Noutăţi
Autorităţile publice locale, medicii internişti şi psihistrii, autorităţile poliţieneşti din Olteniţa se confruntă cu un caz medico-social incomod. D. Constantin de 57 de ani preferă să locuiască pe străzile municipiului, cu locaţii fixe, decât să ocupe un loc într-un spital de specialitate sau să primească tratament la domiciliu. Familia acestuia este extrem de îngrijorată şi necăjită, potrivit medicului director al spitalului Olteniţa, Liana Petculescu. Constantin suferă de tulburări afective, stare psiho-patoidă pe fond toxico-alcoolic, amputaţie a membrului inferior drept, gangrenă la degetele piciorului stâng care necesită amputaţie. Acesta refuză orice fel de internare. Potrivit Lianei Petculescu bărbatul poartă trauma instituţionalizării lui în perioada copilăriei la un leagăn. Zilele acestea gălăgiosul s-a postat în faţa bisericii din lemn, de lângă spitalul olteniţean. Până de curând, bolnavul a ocupat un loc în partea laterală din str. Argeşului a primpriei olteniţene, unde făcea o gălăgie infernală. De regulă, acesta se postează în faţa instituţiilor publice, consumă băuturi alcoolice, face mizerie în jur, are tulburări de comportament. Conducerea spitalului a făcut mai multe demersuri prin sesizări către poliţie. Cu toate intervenţiile poliţiştilor, acesta continuă să refuze internarea. Din cauza numărului mare de sesizări luni, 1 septembrie, la Primăria Olteniţa edilul şef al municipiului, Costinel Milescu a stabilit o întâlnire cu reprezentanţii mai multor instituţii publice: directoarea spitalului dr. Liana Petculescu, comandantul poliţiei Olteniţa Dan Hurmuz, directoarea serviciului de asistenţă socială Mirela Hulea, directoarea căminului de bătrâni Luminiţa Neferu, alţi ofiţeri de poliţie implicaţi în soluţionarea cazului. Convocarea acestora a fost făcută, pentru a se lua o decizie cu privire la întocmirea dosarului de internare nevoluntară a lui D. Constantin, sau internare cu interdicţie prin lipsă de discernământ. Dr. Petculescu a declarat că astfel de cazuri se înmulţesc pe zi ce trece. D. Constantin a fost salariat al spitalului Olteniţa. Din cauza unor tulburări de comportament, acestuia i-a fost desfăcut contractul de muncă în anul 2002. Ulterior a fost pensionat de boală pentru handicap-amputare picior drept şi diabet zaharat. În repetate rânduri s-a încercat transferul acestuia la Săpunari sau la Spitalul Arsenie Bagdasar, dar Constantin a refuzat de fiecare dată internarea şi tratamentul de specialitate. De câteva ori a fost adus în spitalul municipal în izolator, însă pacientul a tulburat activitatea camerei de gardă, a medicilor şi asistentelor aflaţi în timpul orelor de program. D. Constantin tulbură grav liniştea şi ordinea publică, făcând de asemenea notă discordantă cu mediul oraşului.
Sursa: Olteniteanul & Laura Suzeanu
Olteniţa s-a înfrăţit cu Sibiul la Olimpiada Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale
Septembrie 1, 2008 by Pîrnac Răzvan
Articol din Eveniment, Noutăţi
Olteniţa s-a făcut remarcată la Sibiu. Olimpiada Naţională a Meşteşugurilor Artistice Tradiţionale de la Sibiu s-a desfăşurat în perioada 21-27 august. Trei eleve ale Clubului Elevului, împreună cu Ecaterina Mitran, profesorul lor îndrumător. La olimpiada au participat 160 de copii din toată ţara. Meşteşugurile prezentate de olteniţeni au fost împletitură din nuiele, broderie artistică, pictură naivă (pe sticlă). Olteniţa a reprezentat cu cele trei fete întreg judeţul Călăraşi. Numărul participanţilor din Olteniţa a fost însă limitat. Clubul Elevului din Olteniţa participă la Sibiu cu cei mai buni artişti, încă din anul 2004. Copiii au adus în fiecare an premii foarte importante. Anul acesta Axente Diana din localitatea Radovanu a câştigat premiul I la secţiunea de împletiri nuiele, Răducu Geanina a obţinut locul II la broderie, iar Nicola Maria locul II la concursul de icoane pe sticlă. Cel mai reprezentat dintre meşteşuguri a fost icoana pe sticlă. Printre meşteşugurile prezentate la Sibiu s-au numărat: pictură de icoane pe lemn; ; confecţionat de măşti; confecţionat podoabe cu mărgele; pictură naivă pe sticlăprelucrarea artistică a osului şi a metalului; brodat, ţesut şi olărit. „Olimpiada de la Sibiu este un minunat prilej de a ne cunoaşte creaţiile şi creatorii. Juriul, concursul în sine, este extrem de sever. Acolo nu ai voie decât îmbrăcat în costum naţional. Prin acest frumos eveniment se păstrează şi perpetuează meşteşugurile tradiţionale”, ne spune prof. Ecaterina Mitran. Pe 25 august, la Sibiu s-a vernisat expoziţia „Icoana din sufletul copilului”, ediţia a XVI-lea. La această acţiune au participat şi mitropolitul Ardealului. De la Clubul Elevului Olteniţa au fost premiate două icoane pe sticlă care au obţinut premiile II şi III. Icoanele aparţin lui Nicola Maria (locul III) şi Dumitrache Ioana (locul II), membre ale cercului de artă populară.









