Festivalul “Dunarea Albastra” a chemat din nou artistii pe scena Navol Oltenita

Mai 3, 2008 by Pîrnac Răzvan  
Filed under Eveniment

Traditionalul festival “Dunarea Albastra” si-a inceput reprezentatiile ieri, de la ora 11:00, in sala Clubului de Spectacole “Navol” Oltenita. Programul formatiilor participante este diversificat. Astfel, atat gazdele, cat si oaspetii s-au pregatit si antrenat pentru dans modern, tematic, R&B, popular stilizat, clasic si contemporan. Pana ieri au evoluat pe scena tineri artisti sositi din localitatile Gaesti, Dambovita, Focsani, Vrancea, Ialoveni, Republica Moldova si Giurgiu. Din Oltenita, formatiile participante sunt cele pregatite de profesorii Daniela Bilea si Dan Dimitriu. Sponsorii festivalului sunt Primaria municipiului Oltenita si Consiliul Local Oltenita, alaturi de Inspectoratul Scolar Judetean Calarasi, iar organizator este Clubul Elevului Oltenita. Dansurile se desfasoara pe toata perioada concursului pe trei categorii de varsta, intre 7 si 10 ani, 11 si 14 ani si 15 si 18 ani. Festivalul se afla la cea de-a 10-a editie, prima manifestare artistica desfasurandu-se in anul 1999. Trofeul “Dunarea Albastra” a fost castigat anul trecut de formatia de dans din Giurgiu, iar in urma cu doi ani el a plecat spre trupa “Torente dunarene” din Oltenita.

O zi pe cinste

Aprilie 22, 2008 by Pîrnac Răzvan  
Filed under Invatamant

In urmă cu 155 de ani, printr-un act emis de Matei Basarab, se atesta prima oară în istorie, o aşezare cu numele de Olteniţa. În prezent, Olteniţa este o localitate cu 25000 de locuitori, situată la Dunăre, cu mult potenţial, dar cu puţini investitori.

Pentru a marca acest eveniment, Primăria Olteniţa, alături de sponsori locali, a organizat duminică, 20 aprilie, Ziua Municipiului Olteniţa. De la ora 9:00 până la ora 17:00 au avut loc manifestări artistice şi sportive. Odată cu lăsarea serii a inceput concertul în care au cantat Maria Cârneci, Maria Buza, Gheorghe Turda, Ro-Mania, 3 Sud Est, Anna Lesko, Talisman şi Holograf. Până la ora 19:00 au fost prezente pe scenă vedetele muzicii populare, iar după o mică pauză vedetele pop şi rock au incălzit publicul olteniţean, adunat în număr mare în centrul oraşului. Nu are rost să intru in detalii, a fost un spectacol reuşit, plin de voie bună. Lumea s-a simţit bine, a mâncat, a băut, şi la miezul nopţii, a admirat focul de artificii, cu adevărat impresionant. A fost cel mai mare spectacol din ultimii ani, poate şi pentru că este an electoral şi omul de rând poate fi impresionat prin astfel de evenimente. Cu siguranţa, a avut efectul scontat, dar să lăsăm politica, suntem sătui de ea.

Mesele s-au dovedit a fi mult prea puţine, butoaiele de bere se terminau în timp record iar micii sfârâiau pe grătar. Olteniţenii meritau un astfel de spectacol, pentru a uita de stresul şi de grijile zilnice. Bineinţeles, la final, în spiritul pur românesc, pe străzile goale se putea crede ca a avut loc un adevarat război. Puteai găsi orice doreai pe jos, de la pahare de bere, până la haine rupte. Din fericire, angajaţii de la salubritate şi-au făcut treaba reuşind să cureţe zona până la ivirea zorilor.

La mulţi ani, Olteniţa !

Imagini video

Oltenita in imagini