Deseurile medicale de la Oltenita, ridicate de doua ori pe saptamana
Februarie 2, 2008 by Pîrnac Răzvan
Filed under Sanatate
Potrivit normelor Uniunii Europene, crematoriile din cadrul institutiilor sanitare care nu respecta normele europene trebuie inchise pana la 31 decembrie 2008. La nivelul intregii tari, conform calendarului de inchidere a instalatiilor rudimentare, au fost inchise 246 de incineratoare, urmand ca pana la finele acestui an sa se desfiinteze alte 100, in total 346 de asemenea instalatii ce anual ardeau peste 6.000 de tone de deseuri medicale.
Deseurile medicale rezultate din sectiile Spitalului Municipal Oltenita sunt depozitate intr-o incapere construita separat, la distanta de circa 70 de metri de cladirea spitalului. Contractul incheiat intre institutia sanitara si firma specializata pentru colectarea deseurilor, ce are sediul in Bucuresti, prevede ca aceasta sa ridice recipientele cu resturi medicale de doua ori pe saptamana. Cladirea din curtea spitalului, unde se depoziteaza resturile biologice, este construita din caramida, pavimentul este din beton cu scurgere. Deseurile biologice rezultate din salile de operatie sunt depozitate temporar intr-o vitrina frigorifica. Deseurile medicale sunt colectate in cutii captusite cu saci de poliester inscriptionate adecvat (”pericol biologic”) si cutii din PVC pentru deseurile taietoare sau intepatoare, si anume ace sau bisturie de unica folosinta ori alte instrumente ascutite. Activitatea celor 246 de incineratoare din tara, desfiintate in ultimii doi ani, este suplinita de sase agenti economici care detin instalatii de ardere autorizate, contra sumei de 1 euro/kg, colecteaza si incinereaza deseurile. Spitalul Municipal Oltenita lucreaza cu firma Stericare, companie britanica specializata in managementul deseurilor medicale. Pana acum, spitalul oltenitean nu a intampinat greutati in ridicarea deseurilor medicale.









