O zi pe cinste

Aprilie 22, 2008 by Pîrnac Răzvan  
Filed under Invatamant

In urmă cu 155 de ani, printr-un act emis de Matei Basarab, se atesta prima oară în istorie, o aşezare cu numele de Olteniţa. În prezent, Olteniţa este o localitate cu 25000 de locuitori, situată la Dunăre, cu mult potenţial, dar cu puţini investitori.

Pentru a marca acest eveniment, Primăria Olteniţa, alături de sponsori locali, a organizat duminică, 20 aprilie, Ziua Municipiului Olteniţa. De la ora 9:00 până la ora 17:00 au avut loc manifestări artistice şi sportive. Odată cu lăsarea serii a inceput concertul în care au cantat Maria Cârneci, Maria Buza, Gheorghe Turda, Ro-Mania, 3 Sud Est, Anna Lesko, Talisman şi Holograf. Până la ora 19:00 au fost prezente pe scenă vedetele muzicii populare, iar după o mică pauză vedetele pop şi rock au incălzit publicul olteniţean, adunat în număr mare în centrul oraşului. Nu are rost să intru in detalii, a fost un spectacol reuşit, plin de voie bună. Lumea s-a simţit bine, a mâncat, a băut, şi la miezul nopţii, a admirat focul de artificii, cu adevărat impresionant. A fost cel mai mare spectacol din ultimii ani, poate şi pentru că este an electoral şi omul de rând poate fi impresionat prin astfel de evenimente. Cu siguranţa, a avut efectul scontat, dar să lăsăm politica, suntem sătui de ea.

Mesele s-au dovedit a fi mult prea puţine, butoaiele de bere se terminau în timp record iar micii sfârâiau pe grătar. Olteniţenii meritau un astfel de spectacol, pentru a uita de stresul şi de grijile zilnice. Bineinţeles, la final, în spiritul pur românesc, pe străzile goale se putea crede ca a avut loc un adevarat război. Puteai găsi orice doreai pe jos, de la pahare de bere, până la haine rupte. Din fericire, angajaţii de la salubritate şi-au făcut treaba reuşind să cureţe zona până la ivirea zorilor.

La mulţi ani, Olteniţa !